Documente necesare pentru internare
Cu excepția cazurilor de urgență, internarea se face pe baza următoarelor documente:
- Confirmarea programării de la medicul din spital
- Act de identitate valabil
- Pentru salariați: adeverință de salariat, conform standardelor în vigoare
- Pentru pensionari: talon de pensie din ultimele trei luni
- Pentru persoanele coasigurate: certificat de coasigurat
- Cardul de asigurat de sănătate
Biletele de trimitere pentru internare și investigații sunt valabile doar pe formularele conforme cu Ordinul M.S. și C.N.A.S. nr. 456/842/2018 din 5 aprilie 2018, aplicabile de la 1 iulie 2018.
Aceste condiții nu se aplică cazurilor de urgență care necesită internare imediată.
Afecțiuni ce impun internarea
- Traumatisme, plăgi, hematoame, hemoragii din sfera oculo-palpebrală
- Corpi străini corneo-conjunctivali cu complicații și corpi străini intraoculari
- Hemoragii intraoculare sau orbitale care necesită intervenție chirurgicală
- Dezlipiri de retină și accidente vasculare retiniene recente sau complicate
- Infecții orbitale și infecții ale globului ocular sau anexelor sale, inclusiv endoftalmite și uveite complicate
- Tumori oculare sau palpebrale, benigne și maligne, care necesită diagnostic sau tratament
- Cataractă la copii și cazuri complicate la adulți
- Glaucom congenital sau al adultului
- Afecțiuni care necesită chirurgie reconstructivă
- Cecitate recentă, afecțiuni corneene, exoftalmie complicată, strabism cu indicație chirurgicală
- Orice altă patologie oculară gravă apreciată de medicul specialist ca necesitând internare