Sari la conținutul principal
Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice Prof. Dr. Mircea Olteanu
Acreditat ANMCS

Cercetare, dezvoltare și învățământ

Prin transformarea în institut clinic, în anul 2025, unitatea a devenit un centru de excelență în oftalmologie, capabil să integreze educația, cercetarea și practica medicală — bază clinică a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și centru de formare profesională acreditat de Boardul European de Oftalmologie (EBO).

Învățământ medical

În cadrul institutului se află Clinica de Oftalmologie a UMF „Carol Davila”, a facultăților de Medicină Generală și Stomatologie, disciplinele fiind conduse de Prof. univ. Dr. Florian Baltă și Prof. univ. Dr. Vasile Potop. Pe lângă activitatea chirurgicală, în institut se desfășoară activități de educație medicală: cursuri și lucrări practice pentru studenții facultății de medicină, pregătirea celor peste 80 de rezidenți aflați în diverși ani de formare, cursuri postuniversitare în patologia cataractei, chirurgia vitreoretiniană și transplantul de cornee, precum și pregătirea doctoranzilor.

Institutul pune la dispoziția rezidenților, pe lângă cursuri și asistarea intervențiilor chirurgicale, două stații de pregătire practică în cadrul unui WETLAB, dotate cu microscop operator și aparate de facoemulsificare. Sistemul de vizualizare tridimensională intraoperatorie NGENUITY ușurează semnificativ procesul didactic, permițând unui număr crescut de observatori — medici rezidenți și studenți — să urmărească intervenția chirurgicală în timp real.

Profesori din Clinica de Oftalmologie sunt președinți ai Societății Române de Oftalmologie și ai Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă. Spațiile institutului — sala de curs pentru studenți și rezidenți, sala de lucrări practice și camera de studiu-cercetare — permit desfășurarea de cursuri și conferințe de interes național și internațional.

Contextul european

Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști (UEMS) și Boardul European de Oftalmologie (EBO) reprezintă forurile europene ale medicilor oftalmologi. De peste 12 ani, institutul este membru activ, prin reprezentanții săi, contribuind la buna cooperare între personalul medical, la creșterea calității serviciilor medicale și a siguranței pacientului, la crearea unor centre educaționale europene de excelență și la dezvoltarea unor modele noi de educație pentru viitoarele generații de medici specialiști.

Institutul este centru de formare profesională acreditat EBO din anul 2019. Prin Residency Exchange Committee, EBO acordă anual tinerilor oftalmologi burse într-unul dintre centrele acreditate, iar rezidenții de anul IV ai institutului pot aplica pentru stagii de pregătire în spitale acreditate din Uniunea Europeană. Astfel este încurajat și asigurat schimbul de experiență și buna pregătire a viitorilor specialiști oftalmologi.

Cercetare medicală

Obiectivul major în domeniul cercetării științifice îl reprezintă realizarea, la un înalt nivel de calitate, a învățământului și a cercetării științifice avansate, în context național și internațional, răspunzând necesităților dezvoltării intelectuale, profesionale și sociale a individului și progresului oftalmologiei românești. Obiectivele care concură la consolidarea acestuia sunt:

  • creșterea excelenței în activitatea de cercetare științifică și inovare;
  • dezvoltarea resursei umane implicate în cercetare;
  • dezvoltarea infrastructurii de cercetare științifică;
  • dinamizarea relației cu mediul socio-economic, pentru transfer tehnologic, consultanță și derularea de proiecte comune de cercetare;
  • creșterea vizibilității naționale și internaționale.

Direcțiile de intervenție prin care sunt puse în practică aceste obiective sunt: creșterea autonomiei și dezvoltarea structurii de cercetare; înființarea și modernizarea unor laboratoare de cercetare de mare impact; atragerea, dezvoltarea și menținerea resursei umane înalt calificate; susținerea publicării rezultatelor cercetării în jurnale și conferințe de prestigiu; susținerea conferințelor internaționale organizate de institut; susținerea cercetării științifice de mare performanță; dezvoltarea capacității și competențelor institutului în privința studiilor clinice.

Din anul 2021, la nivelul institutului se desfășoară studii clinice cu beneficiu terapeutic pentru pacienți (cod CAEN 7219, 8622). Institutul dispune de un laborator de cercetare în cadrul ambulatoriului integrat (parter, corp B).

Lucrări de specialitate publicate recent

Medicii institutului publică în reviste internaționale indexate — Journal of Clinical Medicine, Diagnostics, Biomedicines, Life, International Journal of Molecular Sciences, Retina, Journal of Refractive Surgery, Cureus — și în Romanian Journal of Ophthalmology. O selecție a lucrărilor publicate în perioada 2024–2026:

  • Early Real-World Clinical Outcomes and Astigmatism Vector Analysis of Toric Intraocular Lenses for High Astigmatism (≥2.0 D) — Journal of Clinical Medicine, 2026 (S. V. Prodescu, P. F. Curcă, C. I. Tătaru, C. P. Tătaru);
  • Transmission Electron Microscopy Corneal Ultrastructure Study in Hematocornea of Corneal Transplant Graft — Diagnostics, 2026 (P. F. Curcă, L. Macovei, O. Mușat, M. Zemba, V. Dinu, M. Gherghiceanu, C. I. Tătaru, C. P. Tătaru);
  • Local Versus Global Binarization Techniques After Frangi Filtering for OCT Angiography Based Retinal Vessel Density Assessment in Diabetic Retinopathy — Diagnostics, 2026 (A.-E. Mirescu, I. T. Tofolean, F. Baltă, S. Jurja);
  • Rare Association of Bilateral Central Salzmann Nodular Degeneration and Fuchs Endothelial Dystrophy Managed by DMEK: A Case Report — Life, 2026 (A. G. Gheorghe, A. M. Arghirescu, M. C. Marinescu, D. M. Pop, L. M. Voinea, R. Ciuluvică);
  • Tibial Artery Hemodynamics Predict Foveal Avascular Zone Enlargement in Type 2 Diabetes — Diagnostics, 2026 (L. Ladea, V. Dinu, R. Coroleucă, C. M. D. Dragosloveanu și colab.);
  • Current Challenges and Long-Term Outcomes in Corneal Transplantation in Infectious Keratitis — A Systematic Review — Journal of Clinical Medicine, 2026 (A.-G. Onofrei, A. G. Gheorghe, A. M. Dascălu și colab.);
  • Risk Factors Associated with Corneal Nerve Fiber Length Reduction in Patients with Type 2 Diabetes — Journal of Clinical Medicine, 2025 (L. Ladea, C. M. D. Dragosloveanu, V. Dinu și colab.);
  • Corneal Endothelial Cell Loss Following Cataract Surgery in Patients with Type 2 Diabetes Mellitus: A Comprehensive Review — Biomedicines, 2025;
  • Multimodal Imaging of Diabetic Retinopathy: Insights from Optical Coherence Tomography Angiography and Adaptive Optics — Diagnostics, 2025 (A. E. Mirescu, D. G. Deleanu, G. Baltă, I. T. Tofolean, F. Baltă, I. E. Cristescu, S. Jurja);
  • Adaptive Optics Imaging in Diabetic Retinopathy: A Comprehensive Review și Retinal Vascular Diseases Highlighted by Adaptive Optics Ophthalmoscopy — Romanian Journal of Ophthalmology, 2025;
  • In Vivo Confocal Microscopy and Anterior Segment OCT in Optimizing Diagnosis and Therapeutic Management in Fungal Keratitis — Journal of Clinical Medicine, 2025 (A. G. Gheorghe și colab.);
  • Anterior Segment Optical Coherence Tomography in the Diagnosis of Corneal Stromal Dystrophies in Romania — Maedica, 2025;
  • Grading Scales of Conjunctival Inflammation — Diagnostics, 2025 (A. E. Anghelache Dobrescu, M. E. Toma, R. G. Bucșan, G. Garhofer, A. Popa Cherecheanu, L. Schmetterer, A. G. Gheorghe);
  • Transepithelial Photorefractive Keratectomy for Myopia and Myopic Astigmatism — Romanian Journal of Ophthalmology, 2025 (P. F. Curcă, C. I. Tătaru, G. Sima, M. Burcea, S. Schmitzer, C. P. Tătaru);
  • Axial Length to Corneal Radius of Curvature Ratio (AL/CR) and Refractive Errors in a Single Center Romanian Population — Biomedicines, 2025 (M. C. Marinescu, D. M. C. Dăscălescu, V. Coviltir și colab.);
  • Primary Congenital and Childhood Glaucoma — A Complex Clinical Picture and Surgical Management — Diagnostics, 2025 (V. Coviltir, M. C. Marinescu, B. M. Urse, M. G. Burcel);
  • The Role of Artificial Intelligence in Predicting the Progression of Intraocular Hypertension to Glaucoma — Life, 2025 (N. Anton, R. I. Barac și colab.);
  • Surgical Management of Complicated Chronic Uveitis: A Case Report — Romanian Journal of Ophthalmology, 2025 (A. A. M. Mușat, N. Zamfiroiu-Avidis, O. Mușat și colab.);
  • Retinal clinical cases — an imaging-based analysis — Editura Medicală, București, 2025 (F. Baltă, H. T. Stanca);
  • Strategic Management of Descemet’s Membrane Perforation During DALK in Advanced Keratoconus — Romanian Journal of Ophthalmology, 2024;
  • Sequential Pars Plana Vitrectomy and Inverted Internal Limiting Membrane Flap Technique for Rhegmatogenous Retinal Detachments… — Retina, 2024 (G. Baltă, I. T. Tofolean, V. Dinu, F. Baltă, L.-M. Voinea și colab.);
  • High-Resolution Imaging in Macular Telangiectasia Type 2: Case Series and Literature Review — Diagnostics, 2024;
  • Histopathological Analysis of Pseudoexfoliation Material in Ocular Surgeries: Clinical Implications și Investigation of Risk Factors Predicting Cataract Surgery Complications in Patients with Pseudoexfoliation Syndrome: A Systematic Review — Diagnostics / Journal of Clinical Medicine, 2024;
  • Continuous Laser Versus Micropulse Laser in the Treatment of Central Serous Chorioretinopathy: A Retrospective Study — Cureus, 2024;
  • Corneal Epithelial Changes in Diabetic Patients: A Review — International Journal of Molecular Sciences, 2024;
  • Challenges of Secondary Glaucoma Management Following Congenital Cataract Surgery, Penetrating Keratoplasty and Vitreoretinal Surgery — Diagnostics, 2024;
  • Initial Clinical Experience with Ahmed Valve in Romania: Five Year Patient Follow-Up and Outcomes (R. I. Barac și colab.).

Participări la manifestări științifice

  • Congresul Național al Societății Române de Oftalmologie, ediția a XXIII-a (Sinaia, 1–4 octombrie 2025) — prezentări orale privind coroidita serpiginoasă, bolile autoinflamatorii cu afectare oculară, lentilele premium EDOF și subluxația de cristalin;
  • Congresul Internațional Black Sea Ophthalmology Society, ediția a XIII-a, în conjuncție cu Congresul South-East European Ophthalmological Society (Cluj-Napoca, 10–12 aprilie 2025) — limfomul vitreo-retinian, repere chirurgicale în sindromul Marfan;
  • Al XI-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă (Eforie, iunie 2025) — implantarea lentilelor intraoculare foldabile cu sisteme preîncărcate;
  • 29th ESCRS Winter Meeting (Atena, 28 februarie – 2 martie 2025) și al 16-lea Congres EuCornea (Praga, 20–25 mai 2025) — keratita infecțioasă și diagnosticul precoce al ulcerelor corneene prin microscopie confocală in vivo și AS-OCT;
  • 43rd Congress of the European Society of Cataract and Refractive Surgeons (Copenhaga, 2025) — ePoster privind tratamentul microsferofakiei cu ectopie lentis;
  • 7th Middle East Ophthalmology Meeting (MEOM 2025) — stadiul actual al pupiloplastiei;
  • Conferința Internațională de Oftalmologie și Oncologie Oculară (OPHTA 2025) și Reuniunea Societății Române de Strabologie și Oftalmopediatrie (SRSOP 2025) — cazuri speciale în chirurgia polului anterior și repere chirurgicale în cataracta congenitală pediatrică.

Obiectivele de cercetare pentru perioada 2026–2030 — creșterea numărului de studii clinice, publicarea a cel puțin 10 articole pe an, organizarea anuală de conferințe și workshop-uri și dezvoltarea parteneriatelor cu universități medicale — sunt detaliate în Planul strategic de dezvoltare 2026–2030.